Expertiza Contabilitate

Documentele se depun la Oficiul Roman de Imigrari str Eforie nr 3-5 intre orele 8:30-12:30.

Cererea de acordare sau prelungire a dreptului de sedere pentru angajare va fi solutionata in termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. In cazul in care sunt necesare verificari suplimentare, termenul de solutionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.

Dreptul de sedere temporara pentru angajare se prelungeste succesiv, iar perioada pentru care se acorda este de cel mult 1 an.

Angajatorul va obtine autorizatia de munca de la formatiunile teritoriale ale Oficiului Roman pentru Imigrari din judetul in care are sediul social. Pentru aceasta, va depune o serie de documente. .

Conditii pentru obtinerea autorizatiei

La eliberarea autorizatiei de munca, angajatorul va plati astfel:

v       autorizatiile de munca pentru lucrator permanent, detasat, transfrontalier, stagiar,

nominal, sportiv, angajatorul va achita echivalentul in lei a 200 euro;

v       autorizatiile pentru lucrator permanent-studii si sezonier, angajatorul va achita echivalentul in lei a 50 euro;

v       chitanta se va prezenta in original, cu semnatura si stampila unitatii de trezorerie, platita in contul cu nr. 20360150.

Lista documentelor

a) certificatul de inmatriculare de la Oficiul Na tional al Registrului Comer tului, in copie si in original;

b) certificatul constatator emis de oficiul registrului comer tului, din care sa rezulte ca nu s-au operat cereri de inscriere de mentiuni referitoare la existen ta unei hotarari judecatoresti definitive pentru savarsirea de infractiuni de catre asociatul unic sau, dupa caz, de asociati, in legatura cu activitatea pe care o desfasoara sau la declararea sta rii de faliment;

c) scrisoarea prin care se atestã bo nitatea angajatorului, eliberata de banca la care acesta are deschis contul;

d) certificatul de atestare fiscalã emis de administra tia finantelor publice in a carei raza teritoriala angajatorul isi are sediul social, privind achitarea obliga tiilor catre bugetul de stat, la sfarsitul trimestrului incheiat anterior depunerii cererii;

e) adeverinta eliberata de agentia pentru ocuparea for tei de munca in a carei raza teritoriala isi are sediul angajatorul, cu privire la forta de munca disponibila pentru locul de munca vacant comunicat de angajator potrivit dispozi tiilor legale, cu cel mult 60 de zile anterioare depunerii cererii;

f) fisa postului, organigrama cu precizarea func tiilor ocupate si vacante;

g) dovada publicarii anuntului pentru ocuparea postului vacant intr-un cotidian de larga circulatie;

h) copia procesului-verbal intocmit in urma selectiei realizate pentru ocuparea posturilor vacante;

i) curriculum vitae al stra inului, care sã continã si declaratia pe propria raspundere a acestuia ca este apt din punct de vedere medical pentru a fi incadrat in munca si cã are cunostinte minime de limba romana;”.

j) cazierul judiciar sau alt document cu aceea si valoare juridica, eliberat de autorita tile din tara de origine sau resedinta;”.

k) copia actului de studii necesar pentru incadrarea in functia sau in meseria pentru care se solicita eliberarea autoriza tiei de munca, tradus si supralegalizat in conditiile legii; diplomele, certificatele si titlurile stiintifice eliberate in strainatate, in sistemul de invatamant, vor fi insotite de atestatul de recunoa stere eliberat de Ministerul Educa tiei, Cercetarii si Tineretului, in conditiile prevazute de legislatia in domeniu;

l) atunci cand este cazul, documente care atestã ob tinerea in Romania sau in alt stat membru al Uniunii Europene a califica rii profesionale necesare ocupãrii func tiei pentru care se solicita eliberarea autoriza tiei de munca;”.

m) copiile documentelor care atesta prega tirea profesionala obtinuta in afara sistemului de invatamant sau, dupa caz, care atesta experienta profesionala, traduse si supralegalizate in conditiile legii;

n) copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al strainului si, dupa caz, copia permisului de sedere in Romania;

o) doua fotografii tip 3/4 ale strainului.

pentru modificarea şi completarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.314/2007
ACT EMIS DE: Agentia Nationala de Administrare Fiscala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 464 din 01 iulie 2011

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (2⁴) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: Articolul I Metodologia de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.314/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 26 septembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4. Sumele cuvenite bugetului de stat se virează în contul unic 20.47.01.01 «Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire», deschis pe codul de identificare fiscală al contribuabililor la unităţile Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent în administrarea acestora, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii datorat de sediile secundare care se virează în contul 20.47.01.01 «Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire», deschis pe codul de identificare fiscală al sediilor secundare la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat contribuabilul care le-a înfiinţat. 2. După punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 5¹ , cu următorul cuprins: 5¹ . Pe parcursul prezentei metodologii, noţiunile de compensare la cererea debitorului sau compensarea din oficiu se înlocuiesc cu noţiunile de constatare a compensării de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu, după caz. 3. Punctul 15¹ se modifică şi va avea următorul cuprins: 15¹ . Constatarea din oficiu a compensării de către organul fiscal competent poate fi efectuată şi în mod automat, prin intermediul aplicaţiei informatice de administrare a creanţelor fiscale, ulterior operaţiunii de distribuire a sumelor plătite în conturile unice. Data stingerii obligaţiilor fiscale prin această modalitate, inclusiv cea efectuată în mod automat, este data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile, potrivit prevederilor art. 116 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Punctul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: 18. Metodologia prevăzută la pct. 13 se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care contribuabilii depun «Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat» şi «Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate» după data de 30, respectiv 31 a lunii în care se fac declararea şi plata. După depunerea declaraţiilor, organul fiscal competent va proceda la distribuirea şi stingerea sumelor datorate potrivit prevederilor pct. 3 sau 4, după caz. 5. Denumirea capitolului VI se modifică şi va avea următorul cuprins: Capitolul VI Distribuirea sumelor plătite în contul unic de către debitorii care se află în executare silită şi stingerea obligaţiilor fiscale datorate de către aceştia 6. Punctele 22 şi 23 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 22. În cazul în care contribuabilul a efectuat plata în contul unic după data la care, potrivit legii, a fost comunicată somaţia, organul fiscal competent va proceda la distribuirea sumelor plătite şi stingerea creanţelor fiscale potrivit prevederilor cap. III şi IV. 23. Dispoziţiile pct. 22 se aplică în mod corespunzător şi în cazul operării compensării potrivit art. 116 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 7. După punctul 32 se introduc trei noi puncte, punctele 33 , 34 și 35 , cu următorul cuprins: 33. Prevederile pct. 30¹ -30⁵ se aplică în vederea stingerii impozitului pe veniturile din salarii datorat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 126/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 34. Pentru stingerea obligaţiilor fiscale reprezentând impozitul pe venitul din salarii, achitate până la 30 iunie 2011 în contul unic 20.47.01.01 «Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire», deschis pe codul de identificare fiscală al sediilor secundare, organul fiscal competent va proceda la: a)debitarea, în evidenţa fiscală a sediului secundar, a obligaţiei fiscale, reprezentând impozitul pe venitul din salarii, în limita sumei achitate în contul unic deschis pe codul de identificare fiscală al sediului secundar. În situaţia în care obligaţia declarată în numele sediului secundar este mai mică decât suma achitată de către acesta, se va debita obligaţia fiscală în limita sumei declarate; b)scăderea din evidenţa fiscală a contribuabilului care a înfiinţat sediul secundar a sumei debitate în evidenţa sediului secundar, potrivit lit. a). În vederea efectuării operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi în prezenta literă, organul fiscal competent va întocmi Borderoul de adăugare/scădere a obligaţiilor fiscale; c)după efectuarea operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi b), organul fiscal competent va notifica contribuabilul asupra modului în care a fost efectuată stingerea. 35. Obligaţiile fiscale reprezentând impozitul pe venitul din salarii datorate şi neachitate la 1 iulie 2011, atât de sediul principal, cât şi de sediile secundare, vor fi achitate în contul unic 20.47.01.01 «Venituri ale bugetului de stat – sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire», deschis pe codul de identificare fiscală a contribuabilului care a înfiinţat sediile secundare, la unitatea Trezoreriei Statului la care acesta este arondat. Articolul II Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi organele fiscale din subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar

In baza art. 29 alin. (7) din Legeanr 590 privind tratatele,

Conform modificărilor Codului fiscal, persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei şi nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, pentru veniturile realizate în anul 2010, nu depun declaraţia privind venitul realizat formular 200.

Fac excepţie contribuabilii care au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie 2010 şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii.

Depun în continuare declaraţia privind veniturile realizate, persoanele fizice care obţin obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în valută.

Termenul limită pentru depunerea declaraţiei privind veniturile realizate este 15 mai 2011.

Pentru informaţii suplimentare, contribuabilii se pot adresa birourilor/ compartimentelor de asistenţă contribuabili persoane fizice din cadrul administraţiilor finanţelor publice teritoriale.

Termenul limită de depunere a declaraţiilor de venit a fost prelungit până la data de 16 mai 2011, întrucât termenul legal, de 15 mai,  este într-o zi nelucrătoare.

Formularul 200 “Declaratie privind veniturile realizate din Romania”, cod 14.13.01.13 se completează de către contribuabilii persoane fizice care au realizat în anul 2010, în România, venituri în bani şi/sau în natură din:

-  activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală),

-     din activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.),

-      transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise

-    din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,

-    din cedarea folosinţei bunurilor mobile si imobile, realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal (închirieri, arendă).

Subliniem că nu au obligaţia depunerii formularului 200 contribuabilii care au realizat în anul 2010 venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi, la sfârşitul anului anterior, nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, cu excepţia contribuabililor care au depus, în luna decembrie, declaraţii de venit estimativ şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate.

Menţionăm, totodată, că în cazul contribuabililor care au completat şi depus formularul 225 „Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plata anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise”, la care au anexat documentele justificative eliberate de către intermediari/plătitorii de venituri (fişele de potofoliu), aceştia vor depune formularul 200 fără a mai avea obligativitatea de a anexa documentele justificative.

Declaraţia se completează înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele prevăzute de formular.

Se completează în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil.

Formularul 200  – “Declaratie privind veniturile realizate din Romania” poate fi descărcat de pe site-ul ANAF, prin accesarea portalului www.anaf.ro /Asistenţă contribuabili/Toate formularele, cu explicaţii sau poate fi obţinut  direct de la sediul administraţiei finanţelor publice aparţinătoare.

Declaraţiile de venit pot fi depuse de către contribuabili direct la sediul administraţiei finanţelor publice de care aparţin, la registratura organului fiscal, la oficiul  poştal, prin scrisoare recomandată sau on-line, pe site-ul www.anaf.ro*

*Pentru depunerea on-line a Declaraţiei privind veniturile realizate, persoanele fizice trebuie să deţină certificat digital calificat, eliberat de furnizorii de servicii de certificare – acreditaţi în condiţiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică – şi să se înregistreze ca utilizator ai serviciului “ Depunere declaraţii on-line”, prin transmiterea, în format electronic, a documentului de confirmare a certificatului calificat, existent pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (http://www.anaf.ro).

În ceea ce priveşte completarea corectă a formularului, contribuabilii pot solicita asistenţă la sediile administraţiilor finanţelor publice de care aparţin sau pot accesa site-ul ANAF (http://www.anaf.ro), unde, pe prima pagină / Acasă / la secţiunea Asistenţă contribuabili, a fost introdus un ghid electronic (prezentare Power Point) „Cum completăm declaraţia de venit”.

După  cum  se  ştie  deja  plătitorii  de  venituri  din  dividende,  atât  către persoane juridice cât şi către persoane fizice, au obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende, astfel cum este prevăzut la art. 36 şi art. 67 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Impozitul pe dividende care trebuie reţinut se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.

Prin modificările aduse de OUG nr. 109/2009       prevederilor alin. (3) al art.

36 şi alin. (1) al art. 67 din Codul fiscal , se precizează că „în cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor”.

Director Executiv Adjunct

Dr. Ec. MARIN ŢURLEA

Pentru stabilirea situatiilor financiare consolidate toate companiile cotate pe pietele de capital europene sunt obligate sa utilizeze standardele internationale (IAS/IFRS). Societatile comerciale din Romania ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata si care intocmesc situatiile financiare consolidate au obligatia sa aplice Standardele Internationale de  Raportare Financiara adoptate la nivelul Uniunii Europene. Standardele Internationale de Raportare Financiara sunt aplicate de   institutiile de credit la intocmirea situatiilor financiare consolidate si, incepand cu anul 2012, aceste standarde vor fi aplicate si pentru intocmirea situatiilor financiare individuale.

Mai multe prevederi ale standardelor internationale au fost preluate in reglementarile contabile nationale, ceea ce denota o facilitate pentru procesul de retratare. In cazul in care conformitatea cu referentialul national este partiala, retratarile necesare pot fi mai numeroase.

Utilizarea elementelor din Cadrul Conceptual International in selectarea si demonstrarea solutiilor normative este limitata, ceea ce poate prejudicia intr-o oarecare masura coerenta logica si conceptuala a acestora din urma. Prezentarea situatiilor financiare, politicile de recunoastere, evaluare, derecunoastere si prezentare a elementelor in situatiile financiare sunt vizate
de diferentele dintre cele doua referentiale.

Daca in Ordinul 3055/2009, bilantul si contul de profit si pierdere sunt standardizate, IAS 1 solicita o lista de elemente care trebuie sa apara  obligatoriu in bilant sau situatia rezultatului global. In situatia pozitiei financiare (titulatura sub care apare bilantul in IAS 1), activele si datoriile curente sunt prezentate separat de cele pe termen lung. Desi clasificarea este preluata in textul Ordinului 3055/2009, formularul prestabilit de bilant solicita prezentarea unor posturi (provizioane, cheltuieli in avans) care sunt prezumate a fi implicit pe termen lung, respectiv pe termen scurt. O serie de posturi, obligatorii potrivit IAS 1, nu apar in formularul de bilant din OMFP 3055/2009. In aceasta categorie intra activele imobilizate detinute in vederea vanzarii (IFRS 5), activele sau datoriile incluse in grupurile de  active detinute in vederea vanzarii (IFRS 5), investitiile imobiliare (IAS 40), activele biologice (IAS 41), creantele sau datoriile de impozit amanat (IAS 12) pentru care referentialul international prevede politici contabile specifice.

Politicile contabile specifice stocurilor in OMFP 3055/2009 sunt aplicate si unor active ce intra in sfera de aplicare a altor standarde internationale, cum ar fi IAS 11 „Contracte de constructie” sau IAS 41 „Agricultura”. Desi prevederile standardului IAS 2 „Stocuri” au fost preluate in mare parte in reglementarea nationala, raman cateva diferente in special in planul evaluarii. IAS 2 „Stocuri” nu face distinctie intre diferitele tipuri de reduceri de pret, toate diminuand costul de achizitie. Tratamentul contabil al reducerilor de pret prevazut de Ordinul 3055/2009 este diferit in functie de natura acestora (comerciale, financiare) si in functie de inscrierea lor in factura initiala sau intr-o factura ulterioara. Reducerile financiare nu sunt deduse din costul de achizitie, ci sunt recunoscute ca venituri financiare (767 „Venituri din sconturi primite”). Reducerile comerciale primite in facturi ulterioare ajusteaza cheltuielile din exploatare (prin utilizarea contului de ajustare – 609 „Reduceri comerciale primite”). Metoda LIFO (permisa de OMFP 3055/2009) este interzisa de IAS 2.

Sfera imobilizarilor corporale este mai extinsa in OMFP 3055/2009, fata de IAS 16, ceea ce inseamna ca vor exista active pentru care se aplica tratamente contabile specifice imobilizarilor corporale in reglementarea nationala, dar care intra in sfera de aplicare a altor standarde (de exemplu, IFRS 5 „ Active imobilizate detinute in vederea vanzarii si intreruperi de activitati” sau IAS 40 „Investitii imobiliare”). Potrivit IAS 38 “Imbilizari necorporale”, cheltuielile de constituire nu pot fi capitalizate. OMFP 3055/2009 permite capitalizarea cheltuielilor de constituire si amortizarea lor pe o perioada de pana la 5 ani. Modul de evaluare a deprecierii imobilizarilor corporale si necorporale este mai complex daca se aplica IAS 36 “Deprecierea activelor”. Pierderile din depreciere pot fi determinate la nivel de active sau la nivelul unei unitati generatoare de numerar prin compararea valorii nete din contabilitate cu valoarea recuperabila.
Potrivit standardului IAS 23, costurile indatorarii atribuite direct achizitiei, constructiei sau productiei unui active care necesita o perioada substantiala de timp pentru a fi utilizat sau vandut trebuie capitalizate.
IAS 12 “Impozitul pe profit” contine criterii detaliate de recunoastere, evaluare si prezentare pentru activele si datoriile de impozit amanat. OMFP 3055/2009 nu permite recunoasterea creantelor de impozit amanat. Datoriile de impozit amanat ar putea fi recunoscute conform OMFP 3055/2009 sub forma unui provizion care se contabilizeaza pe seama unei cheltuieli.
In conditiile in care situatiile financiare conforme cu IFRS se obtin prin retratarea informatiilor obtinute prin aplicarea reglementarilor nationale, entitatile trebuie sa aiba in vedere nu doar diferentele dintre politicile de  recunostere, evaluare, derecunoastere aplicabile in contextual celor doua cadre normative, ci si cerintele de informare ale standardelor informationale
si sa colecteze informatiile necesare.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii – persoane fizice române cu domiciliul în România, care au obţinut în anul 2010 venituri din străinătate că până luni, 16 mai, au obligaţia să completeze şi să depună la unitatea fiscală de care aparţin formularul 201 „Declaraţia privind veniturile din străinătate”.

Declaraţia se depune şi de către persoanele fizice care timp de trei ani consecutivi, au avut fie centrul intereselor vitale amplasat în România, fie au fost prezente în România peste 183 de zile pe an.

Fac obiectul acestei declaraţii veniturile obţinute din: profesii libere, activităţi comerciale, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, dividende, dobânzi, premii şi jocuri de noroc, din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, din transferul titlurilor de valoare, din câştigurile din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare, din investiţii, din pensii, precum şi alte venituri impozabile potrivit Titlului III din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Formularul 201 „Declaraţia privind veniturile din străinătate” se depune şi de persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România precum şi de persoanele fizice care îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 40 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activitate salarială în străinătate şi sunt plătite pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau de un sediu permanent în România (veniturile salariale reprezintă cheltuială deductibilă a unui sediu permanent în România), în cazul în care acelaşi venit din salarii a fost supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate.

În cazul în care acelaşi venit din salarii este supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate, statului străin revenindu-i dreptul de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu respectivul stat, regularizarea impozitului datorat de rezidentul român se realizează de organul fiscal competent din România, pe baza cererii depuse de contribuabil. În această situaţie, declaraţia reprezintă şi cerere de restituire a impozitului pe veniturile din salarii plătite pentru activitatea desfăşurată în străinătate de un angajator sau în numele unui angajator rezident în România ori de un sediu permanent în România.

În vederea regularizării impozitului, contribuabilii care au fost impuşi pentru aceleaşi venituri obţinute din salarii, atât în România, cât şi în alt stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, vor depune împreună cu declaraţia, certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de contribuabil eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau orice alt document justificativ privind venitul realizat şi impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă din ţara în care s-a obţinut venitul, precum şi următoarele documente justificative, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

- fişa fiscală întocmită de angajatorul rezident în România sau de către un sediu permanent în România care efectuează plăţi de natură salarială;

- contractul de detaşare;
- orice alte documente ce pot sta la baza determinării sumei impozitului plătit în străinătate pentru veniturile plătite de angajatorul rezident în România sau de către un sediu permanent în România.

Veniturile din activităţi dependente desfăşurate în străinătate şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile în România, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu se declară şi nu fac obiectul creditului fiscal extern.

Contribuabilii depun câte o declaraţie pentru fiecare ţară-sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat.

Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia.

Pentru procurarea formularului 201 „Declaraţie privind veniturile din străinătate” aferentă anului fiscal 2010, contribuabilii au două posibilităţi:

- descărcarea de pe websiteurile: Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – de la adresa www.anaf.ro secţiunea Asistenţă contribuabili/Toate formularele, cu explicaţii; Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea - www.finantevalcea.ro, categoria Utile/Descărcare declaraţii fiscale;

- prezentarea la sediul administraţiei fiscale de care aparţin de unde pot obţine gratuit formularele de declaraţii fiscale.

Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice în anul fiscal de raportare, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a României din anul de realizare a venitului respectiv.

Declaraţia se completează de către contribuabili sau de către reprezentanţii fiscali ai acestora, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, toate datele prevăzute de formular, în două exemplare:

- originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal;

- copia se păstrează de către contribuabil.

Declaraţia se depune direct la registratura unităţii fiscale teritoriale aparţinătoare sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

Nedepunerea până la 16 mai 2011 a declaraţiei 201 „Declaraţie privind veniturile din străinătate” de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 la 100 lei.
*

Baza legală: art. 90 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMFP nr. 233/20011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 219, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Obiectiv

1               Obiectivul prezentului IFRS este de a impune entităţilor să prezinte în situaţiile lor financiare informaţii care să permită evaluarea de către utilizatori a:

(a)            importanţei instrumentelor financiare pentru poziţia financiară şi performanţa financiară ale entităţii; şi

(b)            naturii şi extinderii riscurilor generate de instrumente financiare la care este expusă entitatea în decursul perioadei şi la finalul perioadei de raportare, precum şi a modului în care entitatea gestionează riscurile respective.

2               Principiile din prezentul IFRS completează principiile de recunoaştere, evaluare şi prezentare a activelor financiare şi datoriilor financiare din IAS 32 Instrumente financiare: prezentare şi IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare.

Domeniu de aplicare

3               Prezentul IFRS trebuie aplicat de toate entităţile tuturor tipurilor de instrumente financiare, cu excepţia:

(a)            acelor participaţii în filiale, entităţi asociate sau asocieri în participaţie care sunt contabilizate în conformitate cu IAS 27 Situaţii financiare consolidate şi individuale, IAS 28 Investiţii în entităţile asociate sau IAS 31 Interese în asocierile în participaţie. Totuşi, în unele cazuri, IAS 27, IAS 28 sau IAS 31 permit unei entităţi să contabilizeze un interes într-o filială, entitate asociată sau asociere în participaţie în conformitate cu IAS 39; în aceste cazuri, entităţile trebuie să aplice dispoziţiile prezentului IFRS. Entităţile trebuie să aplice, de asemenea, prezentul IFRS tuturor instrumentelor derivate aferente intereselor în filiale, entităţi asociate sau asocieri în participaţie, cu excepţia cazului în care instrumentul derivat corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii din IAS 32.

(b)            drepturilor şi obligaţiilor angajatorului rezultate din planuri de beneficii pentru angajaţi, cărora li se aplică IAS 19 Beneficiile angajaţilor.

(c)             [Eliminat]

(d)            contractelor de asigurare, aşa cum sunt definite în IFRS 4 Contracte de asigurare. Totuşi, prezentul IFRS se aplică instrumentelor derivate care sunt încorporate în contractele de asigurare dacă IAS 39 impune entităţii să contabilizeze aceste instrumente separat. Mai mult, un emitent trebuie să aplice prezentul IFRS contractelor de garanţie financiară dacă emitentul aplică IAS 39 pentru recunoaşterea şi evaluarea contractelor, dar trebuie să aplice IFRS 4 dacă emitentul alege, în conformitate cu punctul 4 litera (d) din IFRS 4, să aplice IFRS 4 pentru recunoaşterea şi evaluarea acestora.

(e)             instrumentelor financiare, contractelor şi obligaţiilor din cadrul tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni cărora li se aplică IFRS 2 Plata pe bază de acţiuni, cu excepţia faptului că prezentul IFRS se aplică acelor contracte care intră sub incidenţa punctelor 5-7 din IAS 39.

(f)             instrumentelor care trebuie clasificate drept instrumente de capitaluri proprii, în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau cu punctele 16C şi 16D din IAS 32.

4               Prezentul IFRS se aplică instrumentelor financiare recunoscute şi nerecunoscute. Instrumentele financiare recunoscute includ active financiare şi datorii financiare care intră sub incidenţa IAS 39. Instrumentele financiare nerecunoscute includ unele instrumente financiare care, chiar dacă nu sunt sub incidenţa IAS 39, intră sub incidenţa prezentului IFRS (cum ar fi unele angajamente de creditare).

5               Prezentul IFRS se aplică în cazul contractelor de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar care intră sub incidenţa IAS 39 (a se vedea punctele 5-7 din IAS 39).

Clase de instrumente financiare şi nivelul prezentării informaţiilor

6               În cazurile în care prezentul IFRS prevede prezentarea informaţiilor pe clase de instrumente financiare, o entitate trebuie să grupeze instrumentele financiare în clase corespunzătoare naturii informaţiilor prezentate şi care ţin seama de caracteristicile respectivelor instrumente financiare. O entitate trebuie să ofere suficiente informaţii pentru a permite reconcilierea cu elementele-rânduri prezentate în situaţia poziţiei financiare.

Importanţa instrumentelor financiare pentru poziţia şi performanţa financiară

7               O entitate trebuie să prezinte informaţii care să permită utilizatorilor situaţiilor sale financiare să evalueze importanţa instrumentelor financiare pentru poziţia sa financiară şi pentru performanţa sa financiară.

Situaţia poziţiei financiare

Categorii de active financiare şi de datorii financiare

8               Valorile contabile ale fiecăreia dintre următoarele categorii, aşa cum sunt definite în IAS 39, trebuie prezentate fie în situaţia poziţiei financiare, fie în note:

(a)            activele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, indicându-le separat (i) pe cele desemnate astfel la recunoaşterea iniţială şi (ii) pe cele clasificate drept deţinute în vederea tranzacţionării, în conformitate cu IAS 39;

(b)            investiţiile păstrate până la scadenţă;

(c)             împrumuturile şi creanţele;

(d)            activele financiare disponibile pentru vânzare;

(e)             activele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, indicându-le separat (i) pe cele desemnate astfel la recunoaşterea iniţială şi (ii) pe cele clasificate drept deţinute în vederea tranzacţionării, în conformitate cu IAS 39; şi

(f)             datoriile financiare evaluate la costul amortizat.

Active financiare sau datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere

9               Dacă entitatea a desemnat un împrumut sau o creanţă (sau un grup de împrumuturi sau creanţe) la valoarea justă prin profit sau pierdere, aceasta trebuie să prezinte:

(a)            expunerea maximă la riscul de credit [a se vedea punctul 36 litera (a)] a împrumutului sau creanţei (sau a grupului de împrumuturi sau creanţe) la finalul perioadei de raportare.

(b)            valoarea cu care orice instrumente derivate de credit sau orice instrumente similare diminuează acea expunere maximă la riscul de credit.

(c)             valoarea modificării, în decursul perioadei şi cumulat, a valorii juste a împrumutului sau creanţei (sau a grupului de împrumuturi sau creanţe) care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului financiar, determinată fie:

(i)              ca valoarea modificării valorii sale juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiţii de piaţă care generează risc de piaţă;  fie

(ii)             utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii sale juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. Modificările condiţiilor de piaţă care generează risc de piaţă includ modificări privind o rată a dobânzii observabilă (de referinţă), un preţ al mărfurilor, o rată de schimb valutar sau un indice de preţ sau de rată.

(d)            valoarea modificării valorii juste a oricăror instrumente derivate de credit sau a unor instrumente similare, care a avut loc în decursul perioadei şi cumulat de la desemnarea împrumutului sau a creanţei.

10             Dacă o entitate a desemnat o datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu punctul 9 din IAS 39, aceasta trebuie să prezinte:

(a)            valoarea modificării, în decursul perioadei şi cumulat, a valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al acelei datorii, determinată fie:

(i)              drept valoarea modificării valorii sale juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiţii de piaţă care generează risc de piaţă (a se vedea anexa B, punctul B4); fie

(ii)             utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii sale juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. Modificările condiţiilor de piaţă care generează risc de piaţă includ modificări privind o rată a dobânzii de referinţă, un preţ al unui instrument financiar al unei alte entităţi, un preţ al mărfurilor, o rată de schimb valutar sau un indice de preţ sau de rată. Pentru contractele care includ caracteristica de corelare cu o unitate, modificările condiţiilor de piaţă includ modificări ale performanţei fondului de investiţii intern sau extern aferent.

(b)            diferenţa dintre valoarea contabilă a datoriei financiare şi valoarea pe care entitatea, conform contractului, ar trebui să o plătească la scadenţă deţinătorului obligaţiei.

11             Entitatea trebuie să prezinte:

(a)            metodele utilizate pentru a respecta dispoziţiile de la punctul 9 litera (c) şi de la punctul 10 litera (a).

(b)            dacă entitatea consideră că informaţiile prezentate în vederea respectării dispoziţiilor de la punctul 9 litera (c) sau de la punctul 10 litera (a) nu reprezintă în mod exact modificarea valorii juste a activului financiar sau a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului său de credit, motivele care au dus la această concluzie şi factorii pe care entitatea îi consideră relevanţi.

Reclasificare

12             Dacă entitatea a reclasificat un activ financiar drept unul evaluat (în conformitate cu punctele  51–54 din IAS 39):

(a)            la cost sau la cost amortizat, şi nu la valoarea justă; sau

(b)            la valoarea justă, şi nu la cost sau la cost amortizat,

ea trebuie să prezinte valoarea reclasificată în şi din fiecare categorie şi motivul pentru care a fost realizată respectiva reclasificare.

12A          În cazul în care entitatea a reclasificat un activ financiar în afara categoriei de active evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în conformitate cu punctul 50B sau 50D din IAS 39, sau în afara categoriei de active disponibile pentru vânzare, în conformitate cu punctul 50E din IAS 39, ea trebuie să prezinte:

(a)            valoarea reclasificată în interiorul şi în afara fiecărei categorii;

(b)            pentru fiecare perioadă de raportare până la derecunoaştere, valorile contabile şi valorile juste ale tuturor activelor financiare care au fost reclasificate în perioada actuală şi în perioadele anterioare de raportare;

(c)             în cazul în care un activ financiar a fost reclasificat în conformitate cu punctul 50B, situaţia rară şi faptele şi circumstanţele care indică raritatea situaţiei;

(d)            pentru perioada de raportare în care a fost reclasificat activul financiar, valoarea justă a câştigului sau pierderii asociat(e) activului financiar, recunoscut(ă) în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global în acea perioadă de raportare şi în perioada anterioară de raportare;

(e)             pentru fiecare perioadă de raportare care urmează reclasificării (inclusiv perioada de raportare în care activul financiar a fost reclasificat), până la derecunoaşterea activului financiar, valoarea justă a câştigului sau pierderii care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global în cazul în care activul financiar nu ar fi fost reclasificat şi câştigul, pierderea, venitul şi cheltuiala recunoscute în profit sau pierdere; şi

(f)             rata dobânzii efective şi valorile estimate ale fluxurilor de trezorerie pe care entitatea preconizează că le va recupera, la data reclasificării activului financiar.

Derecunoaştere

13             Este posibil ca o entitate să fi transferat active financiare în aşa fel încât o parte a activelor financiare sau activele financiare în ansamblu să nu îndeplinească condiţiile pentru derecunoaştere (a se vedea punctele 15-37 din IAS 39). Pentru fiecare clasă de astfel de active financiare, entitatea trebuie să prezinte:

(a)            natura activelor;

(b)            natura riscurilor şi beneficiilor aferente dreptului de proprietate la care entitatea rămâne expusă;

(c)             atunci când entitatea continuă să recunoască toate activele, valorile contabile ale activelor şi ale datoriilor asociate;  şi

(d)            atunci când entitatea continuă să recunoască activele în măsura implicării sale continue, valoarea contabilă totală a activelor iniţiale, valoarea activelor pe care entitatea continuă să le recunoască şi valoarea contabilă a datoriilor asociate.

Garanţii reale

14             O entitate trebuie să prezinte:

(a)            valoarea contabilă a activelor financiare pe care le-a depus drept gaj pentru datorii sau datorii contingente, inclusiv valorile care au fost reclasificate în conformitate cu punctul 37 litera (a) din IAS 39;  şi

(b)            termenii şi condiţiile aferente gajării.

15             Când o entitate deţine garanţii reale (din active financiare sau nefinanciare) şi are dreptul de a vinde sau le regaja în absenţa nerespectării obligaţiilor de către proprietarul garanţiei reale, aceasta trebuie să prezinte:

(a)            valoarea justă a garanţiilor reale deţinute;

(b)            valoarea justă a oricăror astfel de garanţii reale vândute sau regajate şi evaluarea măsurii în care entitatea are sau nu obligaţia de a le returna;  şi

(c)             termenii şi condiţiile asociate cu utilizarea garanţiilor reale.

Contul de provizioane pentru pierderile din creditare

16             Atunci când activele financiare sunt depreciate de pierderi din credite şi entitatea înregistrează deprecierea într-un cont separat (de exemplu un cont de provizion pentru depreciere utilizat pentru înregistrarea deprecierilor individuale sau un cont similar utilizat pentru înregistrarea unei deprecieri colective a activelor) în loc să reducă direct valoarea contabilă a activului, entitatea trebuie să prezinte o reconciliere a modificărilor din acel cont în decursul perioadei pentru fiecare clasă de active financiare.

Instrumente financiare compuse cu instrumente derivate multiple încorporate

17             Dacă o entitate a emis un instrument care conţine atât o componentă de datorie, cât şi una de capitaluri proprii (a se vedea punctul 28 din IAS 32), iar instrumentul are instrumente derivate multiple încorporate ale căror valori sunt interdependente (cum ar fi un instrument de datorie convertibilă răscumpărabil înainte de scadenţă), entitatea trebuie să prezinte existenţa acestor caracteristici.

Neexecutări şi încălcări ale obligaţiilor

18             Pentru împrumuturile de plată recunoscute la finalul perioadei de raportare, o entitate trebuie să prezinte:

(a)            detaliile oricăror neexecutări ale obligaţiilor privind durata principalului, dobânda, fondul de amortizare sau termenii de rambursare ai împrumuturilor de plată respective în decursul perioadei;

(b)            valoarea contabilă a împrumuturilor de plată neonorate la finalul perioadei de raportare; şi

(c)             dacă obligaţia neexecutată a fost remediată sau dacă au fost renegociaţi termenii împrumuturilor de plată, înainte să fie aprobată publicarea situaţiilor financiare.

19             Dacă în decursul perioadei au existat încălcări ale termenilor acordului de împrumut, altele decât cele descrise la punctul 18, o entitate trebuie să prezinte aceleaşi informaţii ca cele prevăzute la punctul 18 dacă acele încălcări permit creditorului să solicite rambursarea accelerată (cu excepţia cazului în care încălcările au fost remediate sau termenii împrumutului au fost renegociaţi la finalul perioadei de raportare sau anterior acestuia).

Situaţia rezultatului global

Elemente de venit, cheltuială, câştiguri sau pierderi

20             O entitate trebuie să prezinte următoarele elemente de venituri, cheltuieli, câştiguri sau pierderi fie în situaţia rezultatului global, fie în note:

(a)            câştigurile nete sau pierderile nete din:

(i)              activele financiare sau datoriile financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, indicându‑le separat pe cele aferente activelor financiare sau datoriilor financiare astfel desemnate la recunoaşterea iniţială şi pe cele aferente activelor financiare sau datoriilor financiare care sunt clasificate drept deţinute în vederea tranzacţionării în conformitate cu IAS 39;

(ii)             activele financiare disponibile în vederea vânzării, indicând separat valoarea câştigului sau a pierderii recunoscut(e) în alte elemente ale rezultatului global în decursul perioadei şi valoarea reclasificată din capitalurile proprii în profitul sau pierderea perioadei;

(iii)            investiţiile păstrate până la scadenţă;

(iv)           împrumuturile şi creanţele; şi

(v)            datoriile financiare evaluate la costul amortizat;

(b)            venitul total din dobânzi şi cheltuiala totală cu dobânzile (calculate prin metoda dobânzii efective) pentru activele financiare sau datoriile financiare care nu sunt la valoarea justă prin profit sau pierdere;

(c)             venitul din onorarii şi cheltuiala cu onorariile (altele decât valorile incluse în determinarea ratei efective a dobânzii) generate de:

(i)              activele financiare sau datoriile financiare care nu sunt la valoarea justă prin profit sau pierdere; şi

(ii)             activităţi de administrare a activelor şi alte activităţi fiduciare care au drept rezultat deţinerea sau investirea de active în numele unor persoane, fonduri de investiţii, planuri de pensii şi altor instituţii;

(d)            veniturile din dobânzile aferente activelor financiare depreciate angajate în conformitate cu punctul AG93 din IAS 39; şi

(e)             valoarea oricărei pierderi din depreciere pentru fiecare clasă de active financiare.

Alte prezentări de informaţii

Politici contabile

21             În conformitate cu punctul 117 din IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare (revizuit în 2007), o entitate prezintă în rezumatul principalelor politici contabile baza (sau bazele) de evaluare utilizată(e) la întocmirea situaţiilor financiare, precum şi celelalte politici contabile utilizate care sunt relevante pentru înţelegerea situaţiilor financiare.

Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor

22             O entitate trebuie să prezinte separat următoarele informaţii pentru fiecare tip de acoperire împotriva riscurilor descrisă în IAS 39 (adică acoperirile valorii juste împotriva riscurilor, acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor şi acoperirile împotriva riscurilor a investiţiilor nete în operaţiuni din străinătate):

(a)            o descriere a fiecărui tip de acoperire împotriva riscurilor;

(b)            o descriere a instrumentelor financiare desemnate drept instrumente de acoperire împotriva riscurilor, precum şi valorile lor juste la finalul perioadei de raportare; şi

(c)             natura riscurilor acoperite.

23             Pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, o entitate trebuie să prezinte:

(a)            perioadele în care se preconizează că vor apărea fluxurile de trezorerie şi în care se preconizează că vor afecta profitul sau pierderea;

(b)            o descriere a oricărei tranzacţii prognozate pentru care se utilizase anterior contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, dar care este preconizată a nu mai avea loc;

(c)             valoarea care a fost recunoscută în alte elemente ale rezultatului global în decursul perioadei;

(d)            valoarea care a fost reclasificată din capitalurile proprii în profit sau pierdere în decursul perioadei, indicând valoarea inclusă în fiecare element-rând din situaţia rezultatului global; şi

(e)             valoarea care a fost scoasă din capitalurile proprii în decursul perioadei şi inclusă în costul iniţial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar sau a unei datorii nefinanciare a cărei achiziţie sau suportare a fost o tranzacţie prognozată cu probabilitate mare de producere acoperită împotriva riscurilor.

24             O entitate trebuie să prezinte separat:

(a)            pentru acoperirile valorii juste împotriva riscurilor, câştigurile sau pierderile:

(i)              din instrumentul de acoperire împotriva riscurilor;  şi

(ii)             din elementul acoperit împotriva riscurilor, care pot fi atribuite riscului acoperit.

(b)            ineficacitatea recunoscută în profit sau pierdere care provine din acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor;  şi

(c)             ineficacitatea recunoscută în profit sau pierdere care provine din acoperiri împotriva riscurilor ale investiţiilor nete în operaţiuni din străinătate.

Valoarea justă

25             Cu excepţia situaţiei prezentate la punctul 29, pentru fiecare clasă de active financiare şi de datorii financiare (a se vedea punctul 6), o entitate trebuie să prezinte valoarea justă a respectivei clase de active şi datorii într-un mod care să permită compararea acesteia cu valoarea sa contabilă.

26             Atunci când prezintă valorile juste, o entitate trebuie să grupeze activele financiare şi datoriile financiare în clase, dar trebuie să le compenseze numai în măsura în care valorile lor contabile sunt compensate în situaţia poziţiei financiare.

27             O entitate trebuie să prezinte:

(a)            metodele şi, atunci când este utilizată o tehnică de evaluare, ipotezele aplicate pentru determinarea valorilor juste ale fiecărei clase de active financiare sau de datorii financiare. De exemplu, dacă este cazul, o entitate prezintă informaţii referitoare la ipotezele privind ratele de plăţi în avans, ratele de pierderi estimate din credite şi ratele de dobândă sau de actualizare.

(b)            dacă valorile juste sunt determinate, în întregime sau parţial, direct pe baza cotaţiilor de preţ publice de pe o piaţă activă sau dacă sunt estimate prin utilizarea unei tehnici de evaluare (a se vedea punctele AG71-AG79 din IAS 39).

(c)             dacă valorile juste recunoscute sau prezentate în situaţiile financiare sunt determinate, în întregime sau parţial, prin utilizarea unei tehnici de evaluare bazate pe ipoteze care nu sunt susţinute de preţurile din tranzacţiile curente observabile pe piaţă implicând acelaşi instrument (adică fără modificări sau recombinare), şi nu pe date disponibile observabile pe piaţă. Pentru valorile juste care sunt recunoscute în situaţiile financiare, dacă prin înlocuirea uneia sau mai multora dintre ipotezele respective cu o alternativă rezonabil posibilă ar rezulta o modificare importantă a valorii juste, entitatea trebuie să declare acest fapt şi să prezinte efectul respectivelor modificări. În acest sens, importanţa trebuie apreciată în raport cu profitul sau pierderea şi în raport cu activele sau datoriile totale sau, atunci când modificările valorii juste sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, în raport cu capitalul propriu total.

(d)            dacă se aplică litera (c), valoarea totală a modificării valorii juste recunoscute în profit sau pierdere în decursul perioadei, estimată prin utilizarea unei astfel de tehnici de evaluare.

28             Dacă piaţa unui instrument financiar nu este activă, entitatea stabileşte valoarea justă a instrumentului utilizând o tehnică de evaluare (a se vedea punctele AG74-AG79 din IAS 39). Cu toate acestea, cea mai bună dovadă a valorii juste la recunoaşterea iniţială este preţul tranzacţiei (adică valoarea justă a contraprestaţiei plătite sau primite), cu excepţia cazului în care sunt îndeplinite condiţiile descrise la punctul AG76 din IAS 39.  Rezultă că ar putea exista o diferenţă între valoarea justă la recunoaşterea iniţială şi valoarea care ar fi determinată la data respectivă prin utilizarea unei tehnici de evaluare. Dacă există o astfel de diferenţă, o entitate trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de instrumente financiare:

(a)            politica sa contabilă privind recunoaşterea respectivei diferenţe în profit sau pierdere pentru a reflecta o modificare a factorilor (inclusiv timpul) pe care participanţii la piaţă i-ar lua în considerare la stabilirea unui preţ (a se vedea punctul AG76A din IAS 39);  şi

(b)            diferenţa agregată care rămâne de recunoscut în profit sau pierdere la începutul şi la sfârşitul perioadei şi o reconciliere a modificărilor din soldul acestei diferenţe.

29             Nu sunt obligatorii prezentări ale valorii juste:

(a)            atunci când valoarea contabilă reprezintă o aproximare rezonabilă a valorii juste, de exemplu pentru instrumente financiare cum sunt creanţele şi datoriile comerciale pe termen scurt;

(b)            pentru o investiţie în instrumente de capitaluri proprii care nu au un preţ cotat pe o piaţă activă sau în instrumente derivate legate de astfel de instrumente de capitaluri proprii, care este evaluată la cost în conformitate cu IAS 39 deoarece valoarea sa justă nu poate fi evaluată în mod fiabil;  sau

(c)             pentru un contract care conţine o caracteristică de participare discreţionară (cum este descris în IFRS 4) dacă valoarea justă a respectivei caracteristici nu poate fi evaluată în mod fiabil.

30             În cazurile descrise la punctul 29 literele (b) şi (c), o entitate trebuie să prezinte informaţii pentru a ajuta utilizatorii situaţiilor financiare să îşi realizeze propriul raţionament cu privire la amploarea diferenţelor posibile dintre valoarea contabilă a respectivelor active financiare sau datorii financiare şi valoarea lor justă, inclusiv:

(a)            faptul că informaţiile privind valoarea justă nu au fost prezentate pentru aceste instrumente deoarece valoarea lor justă nu poate fi evaluată în mod fiabil;

(b)            o descriere a instrumentelor financiare şi a valorii lor contabile şi o explicaţie a motivului pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil;

(c)             informaţii privind piaţa respectivelor instrumente;

(d)            informaţii referitoare la intenţia entităţii de a ceda sau nu instrumentele financiare şi la modul în care intenţionează să le cedeze;  şi

(e)             dacă instrumentele financiare a căror valoare justă nu a putut fi anterior evaluată în mod fiabil sunt derecunoscute, informaţiile trebuie să cuprindă acest fapt, valoarea lor contabilă la momentul derecunoaşterii şi valoarea câştigului sau pierderii recunoscut(e).

Natura şi amploarea riscurilor care derivă din instrumente financiare

31             O entitate trebuie să prezinte informaţii care să permită utilizatorilor situaţiilor sale financiare să evalueze natura şi amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare şi la care entitatea este expusă la finalul perioadei de raportare.

32             Prezentările de informaţii prevăzute la punctele 33-42 se concentrează asupra riscurilor care decurg din instrumentele financiare şi asupra modului în care au fost gestionate. Aceste riscuri includ de obicei riscul de credit, riscul de lichiditate şi riscul de piaţă, dar fără a se limita la acestea.

Prezentarea informaţiilor calitative

33             Pentru fiecare tip de risc care decurge din instrumente financiare, o entitate trebuie să prezinte:

(a)            expunerile la risc şi modul în care au apărut acestea;

(b)            obiectivele, politicile şi procesele sale pentru gestionarea riscului şi metodele utilizate pentru evaluarea riscului;  şi

(c)             orice modificări apărute în ceea ce priveşte informaţiile menţionate la literele (a) sau (b) faţă de perioada anterioară.

Prezentarea informaţiilor cantitative

34             Pentru fiecare tip de risc care decurge din instrumente financiare, o entitate trebuie să prezinte:

(a)            date cantitative rezumate privind expunerile sale la respectivul risc la finalul perioadei de raportare. Această prezentare trebuie să aibă la bază informaţiile furnizate la nivel intern personalului-cheie din conducerea entităţii (aşa cum este definit în IAS 24 Prezentarea informaţiilor privind părţile afiliate), de exemplu consiliului de administraţie al entităţii sau directorului executiv.

(b)            prezentările de informaţii prevăzute la punctele 36-42, în măsura în care nu sunt reglementate de litera (a), cu excepţia cazului în care riscul nu este semnificativ (a se vedea punctele 29-31 din IAS 1 pentru o discuţie privind pragul de semnificaţie).

(c)             concentrarea riscului, dacă aceasta nu rezultă din prezentările prevăzute de literele (a) şi (b).

35             Dacă datele cantitative prezentate la finalul perioadei de raportare nu sunt reprezentative pentru expunerea la risc a unei entităţi în decursul perioadei, entitatea trebuie să ofere informaţii suplimentare care să fie reprezentative.

Riscul de credit

36             O entitate trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de instrumente financiare:

(a)            valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea sa maximă la riscul de credit la finalul perioadei de raportare, fără a lua în considerare niciun fel de garanţie reală deţinută sau orice ameliorări ale condiţiilor de credit (de exemplu, acorduri de compensare care nu îndeplinesc condiţiile pentru compensare în conformitate cu IAS 32);

(b)            cu privire la valoarea prezentată conform literei (a), o descriere a garanţiilor reale deţinute drept asigurare sau a altor ameliorări ale condiţiilor de credit;

(c)             informaţii cu privire la calitatea creditului pentru active financiare care nu sunt nici restante, nici depreciate;  şi

(d)            valoarea contabilă a activelor financiare care ar fi altminteri restante sau depreciate, ale căror condiţii au fost renegociate.

Active financiare care sunt fie restante, fie depreciate

37             O entitate trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de active financiare:

(a)            o analiză a maturităţii activelor financiare care sunt restante la finalul perioadei de raportare, dar care nu sunt depreciate;

(b)            o analiză a activelor financiare care sunt individual determinate drept depreciate la finalul perioadei de raportare, inclusiv factorii pe care entitatea i-a luat în considerare atunci când a determinat că activele sunt depreciate;  şi

(c)             pentru valorile prezentate la literele (a) şi (b), o descriere a garanţiilor reale deţinute drept asigurare de către entitate sau a altor ameliorări ale condiţiilor de credit şi, cu excepţia cazului în care acest lucru este imposibil, o estimare a valorii lor juste.

Garanţii reale şi alte ameliorări ale condiţiilor de credit obţinute

38             Atunci când o entitate obţine active financiare sau nefinanciare în decursul perioadei prin intrarea în posesia garanţiilor reale pe care le deţine sau prin solicitarea altor ameliorări ale condiţiilor de credit (de exemplu garanţii), iar acest tip de active îndeplineşte criteriile de recunoaştere din alte standarde, o entitate trebuie să prezinte:

(a)            natura şi valoarea contabilă a activelor obţinute;  şi

(b)            atunci când activele nu sunt convertibile fără dificultăţi în numerar, politicile sale privind cedarea unor astfel de active sau utilizarea lor în activităţile sale.

Riscul de lichiditate

39             O entitate trebuie să prezinte:

(a)            o analiză a scadenţelor privind datoriile financiare care să indice scadenţele contractuale rămase;  şi

(b)            o descriere a modului în care gestionează riscul de lichiditate inerent celor prezentate la litera (a).

Riscul de piaţă

Analiza sensibilităţii

40             Cu excepţia cazului în care o entitate respectă dispoziţiile de la punctul 41, aceasta trebuie să prezinte:

(a)            o analiză a sensibilităţii pentru fiecare tip de risc de piaţă la care este expusă entitatea la finalul perioadei de raportare, indicând modul în care profitul sau pierderea şi capitalurile proprii ar fi fost afectate de modificările, posibile în mod rezonabil la data respectivă, ale variabilei relevante de risc;

(b)            metodele şi ipotezele utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate;  şi

(c)             modificările faţă de perioada anterioară ale metodelor şi ipotezelor utilizate şi motivele care stau la baza acestor modificări.

41             Dacă o entitate întocmeşte o analiză a sensibilităţii, cum ar fi evaluarea în funcţie de risc, care reflectă interdependenţele între variabilele de risc (de exemplu ratele dobânzii şi ratele de schimb valutar), şi utilizează această analiză pentru a gestiona riscurile financiare, entitatea poate utiliza respectiva analiză de sensibilitate în locul analizei menţionate la punctul 40.  Entitatea trebuie să prezinte, de asemenea:

(a)            o explicaţie a metodei utilizate la întocmirea unei astfel de analize a sensibilităţii, precum şi a principalilor parametri şi a principalelor ipoteze care stau la baza datelor furnizate;  şi

(b)            o explicaţie a obiectivului metodei utilizate şi a limitărilor care ar putea avea drept rezultat faptul că informaţiile nu reflectă integral valoarea justă a activelor şi datoriilor implicate.

Prezentarea altor informaţii privind riscul de piaţă

42             Atunci când analizele de sensibilitate prezentate în conformitate cu punctele 40 sau 41 nu sunt reprezentative pentru un risc inerent unui instrument financiar (de exemplu din cauză că expunerea de la sfârşitul anului nu reflectă expunerea din decursul anului), entitatea trebuie să prezinte acest fapt, precum şi motivul pentru care consideră că analizele de sensibilitate nu sunt reprezentative.

Data intrării în vigoare şi tranziţia

43             O entitate trebuie să aplice prezentul IFRS pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2007 sau ulterior acestei date. Se încurajează aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică prezentul IFRS pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

44             Dacă o entitate aplică prezentul IFRS pentru perioade anuale care încep înainte de 1 ianuarie 2006, nu trebuie să prezinte informaţii comparative pentru prezentările prevăzute la punctele 31-42 referitoare la natura şi amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare.

44A          IAS 1 (revizuit în 2007) a modificat terminologia folosită în cadrul IFRS-urilor. În plus, a modificat punctele 20, 21, 23 literele (c) şi (d), 27 litera (c) şi B5 din Anexa B. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IAS 1 (revizuit în 2007) pentru o perioadă anterioară, modificările trebuie aplicate pentru acea perioadă anterioară.

44B          IFRS 3 (revizuit în 2008) a eliminat punctul 3 litera (c). O entitate trebuie să aplice acea modificare pentru perioade anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 3 (revizuit în 2008) pentru o perioadă anterioară, modificarea va fi aplicată şi pentru acea perioadă anterioară.

44C          O entitate trebuie să aplice modificarea de la punctul 3 pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică pentru o perioadă anterioară Instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadenţă şi obligaţii care rezultă din lichidare (Modificări la IAS 32 şi IAS 1), publicat în februarie 2008, modificarea de la punctul 3 trebuie aplicată pentru respectiva perioadă anterioară.

44D          Punctul 3 litera (a) a fost modificat de Îmbunătăţirile la IFRS-uri emise în mai 2008. O entitate trebuie să aplice acea modificare pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificarea pentru o perioadă anterioară ea trebuie să prezinte acest fapt şi să aplice pentru acea perioadă anterioară modificările la punctul 1 din IAS 28, punctul 1 din IAS 31 şi punctul 4 din IAS 32 emise în mai 2008. Unei entităţi i se permite să aplice modificarea prospectiv.

44E          Reclasificarea activelor financiare (Modificări la IAS 39 şi IFRS 7) emisă în octombrie 2008, a modificat punctul 12 şi a adăugat punctul 12A. O entitate trebuie să aplice aceste modificări de la 1 iulie 2008 sau ulterior acestei date.

44F          Reclasificarea activelor financiare – data intrării în vigoare şi tranziţia (Modificări la IAS 39 şi IFRS 7) emisă în noiembrie 2008 a modificat punctul 44E. O entitate trebuie să aplice această modificare de la 1 iulie 2008 sau ulterior acestei date.

Retragerea IAS 30

45             Prezentul IFRS înlocuieşte IAS 30 Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor şi ale instituţiilor financiare similare.

Anexa A
Termeni definiţi

Prezenta anexă este parte integrantă din prezentul IFRS.

Următorii termeni sunt definiţi la punctul 11 din IAS 32 sau la punctul 9 din IAS 39 şi sunt utilizaţi în prezentul IFRS cu înţelesurile specificate în IAS 32 şi IAS 39.

•                costul amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare

•                activele financiare disponibile în vederea vânzării

•                derecunoaştere

•                instrument derivat

•                metoda dobânzii efective

•                instrument de capitaluri proprii

•                valoare justă

•                activ financiar

•                activ financiar sau datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere

•                activ financiar sau datorie financiară deţinut(ă) în vederea tranzacţionării

•                contract de garanţie financiară

•                instrument financiar

•                datorie financiară

•                tranzacţie prognozată

•                instrument de acoperire împotriva riscurilor

•                investiţiile păstrate până la scadenţă;

•                împrumuturi şi creanţe

•                cumpărare sau vânzare standard

Anexa B
Îndrumări de aplicare

Prezenta anexă este parte integrantă din prezentul IFRS.

Clase de instrumente financiare şi nivelul de prezentare (punctul 6)

B1            Punctul 6 impune unei entităţi să grupeze instrumentele financiare în clase care sunt corespunzătoare pentru natura informaţiilor prezentate şi să ţină cont de caracteristicile respectivelor instrumente financiare. Clasele descrise la punctul 6 sunt determinate de către entitate şi, prin urmare, sunt distincte faţă de categoriile de instrumente financiare specificate în IAS 39 (care determină modul în care sunt evaluate instrumentele financiare şi unde sunt recunoscute modificările valorii juste).

B2            La determinarea claselor de instrumente financiare, o entitate trebuie cel puţin:

(a)            să facă distincţia între instrumentele evaluate la cost amortizat şi cele evaluate la valoarea justă;

(b)            să trateze drept clasă sau clase distincte acele instrumente financiare care nu intră sub incidenţa prezentului IFRS.

B3            O entitate decide, în funcţie de circumstanţele sale particulare, câte detalii oferă pentru a respecta dispoziţiile prezentului IFRS, ce accent pune pe diferitele aspecte ale dispoziţiilor şi modul în care agregă informaţiile pentru a prezenta imaginea de ansamblu fără a combina informaţii care au caracteristici diferite. Este necesar să se obţină un echilibru între supraîncărcarea situaţiilor financiare cu detalii excesive, care ar putea să nu ajute utilizatorii situaţiilor financiare şi punerea în umbră a informaţiilor importante printr-o agregare excesivă. De exemplu, o entitate nu trebuie să ascundă informaţiile importante incluzându-le într-un volum mare de detalii nesemnificative. În mod similar, o entitate nu trebuie să prezinte informaţii cu un nivel de agregare care poate ascunde diferenţe importante între tranzacţii individuale sau riscuri asociate.

Importanţa instrumentelor financiare pentru poziţia şi performanţa financiară

Datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere (punctele 10 şi 11)

B4            Dacă o entitate desemnează o datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere, punctul 10 litera (a) prevede prezentarea nivelului modificării valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuit modificărilor riscului de credit al datoriei. Punctul 10 litera (a) subpunctul (i) permite unei entităţi să determine acest nivel drept valoarea modificării valorii juste a datoriei care nu poate fi atribuită unor modificări de condiţii de piaţă care generează risc de piaţă. Dacă singurele modificări relevante ale condiţiilor de piaţă în cazul unei datorii sunt modificările unei rate observabile (de referinţă) ale dobânzii, această valoare poate fi estimată după cum urmează:

(a)            În primul rând, entitatea calculează rata internă de rentabilitate a datoriei la începutul perioadei utilizând preţul de piaţă observat al datoriei, precum şi fluxurile de trezorerie contractuale ale datoriei la începutul perioadei. Din această rată, entitatea scade rata de dobândă observată (de referinţă) la începutul perioadei pentru a obţine o componentă a ratei interne de rentabilitate specifică instrumentului respectiv.

(b)            Apoi, entitatea calculează valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie aferente datoriei utilizând fluxurile de trezorerie contractuale ale datoriei la sfârşitul perioadei şi o rată de actualizare egală cu suma (i) ratei de dobândă observate (de referinţă) la sfârşitul perioadei şi (ii) componentei specifice instrumentului a ratei interne de rentabilitate, determinată conform literei (a).

(c)             Diferenţa dintre preţul de piaţă observat al datoriei la sfârşitul perioadei şi valoarea determinată conform literei (b) reprezintă modificarea valorii juste care nu fi poate atribuită modificărilor ratei de dobândă observată (de referinţă). Aceasta este valoarea care trebuie prezentată.

Acest exemplu presupune că modificările valorii juste care provin din alţi factori decât modificările riscului de credit al instrumentului sau modificările ratelor dobânzii nu sunt importante. Dacă instrumentul din exemplu conţine un instrument derivat încorporat, modificarea valorii juste a instrumentului derivat încorporat este exclusă din determinarea valorii care urmează să fie prezentată în conformitate cu punctul 10 litera (a).

Alte prezentări de informaţii – politici contabile (punctul 21)

B5            Punctul 21 prevede prezentarea bazei (sau bazelor) de evaluare utilizată(e) la întocmirea situaţiilor financiare şi a celorlalte politici contabile utilizate care sunt relevante pentru înţelegerea situaţiilor financiare. Pentru instrumentele financiare, astfel de prezentări de informaţii pot include:

(a)            pentru activele financiare sau pentru datoriile financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere:

(i)              natura activelor financiare sau datoriilor financiare pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin profit sau pierdere;

(ii)             criteriile pentru desemnarea în acest fel a unor astfel de active fi­nanciare sau datorii financiare la recunoaşterea iniţială; şi

(iii)            felul în care entitatea a îndeplinit condiţiile de la punctul 9, 11A sau 12 din IAS 39 pentru astfel de desemnări. Pentru instrumentele desemnate în conformitate cu litera (b) subpunctul (i) din definiţia unui activ financiar sau a unei datorii financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere din IAS 39, acea prezentare include o descriere narativă a situaţiilor care dau naştere la inconsecvenţe de evaluare sau de recunoaştere care ar apărea. Pentru instru­mentele desemnate în conformitate cu litera (b) subpunctul (ii) din definiţia unui activ financiar sau a unei datorii financiare desemnat(e) la valoarea justă prin profit sau pierdere din IAS 39, acea prezentare include o descriere narativă asupra modalităţii în care desemnarea la valoarea justă prin profit sau pierdere este consecventă cu gestio­narea documentată a riscurilor entităţii sau a strategiei de investiţii.

(b)            criteriile de desemnare a activelor financiare disponibile în vederea vânzării.

(c)             evaluarea măsurii în care cumpărările sau vânzările normale de active financiare sunt contabilizate la data tranzacţionării sau la data decontării (a se vedea punctul 38 din IAS 39).

(d)            atunci când este utilizat un cont de provizion pentru depreciere în vederea reducerii valorii contabile a activelor financiare depreciate de pierderi din credite:

(i)              criteriile de determinare a cazurilor în care valoarea contabilă a activelor financiare depreciate este redusă direct (sau, în cazul unei reluări a unei reduceri a valorii contabile, majorată direct) şi a cazurilor în care este utilizat contul de provizion pentru depreciere; şi

(ii)             criteriile de eliminare a valorilor înregistrate în contul de provizion pentru depreciere în contrapartidă cu valoarea contabilă a activelor financiare depreciate (a se vedea punctul 16).

(e)             modul în care sunt determinate câştigurile nete sau pierderile nete pentru fiecare categorie de instrumente financiare [a se vedea punctul 20 litera (a)], de exemplu evaluarea măsurii în care pierderile nete sau câştigurile nete aferente elementelor desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere includ veniturile din dobânzi sau dividende.

(f)             criteriile utilizate de entitate pentru a determina existenţa unor dovezi obiective cu privire la producerea unei pierderi din depreciere [a se vedea punctul 20 litera (e)].

(g)             atunci când au fost renegociaţi termenii unor active financiare care ar fi fost, în alte împrejurări, restante sau depreciate, politica contabilă pentru activele financiare care fac obiectul termenilor renegociaţi [a se vedea punctul 36 litera (d)].

Punctul 122 din IAS 1 (revizuit în 2007) prevede, de asemenea, ca entităţile să prezinte în rezumatul principalelor politici contabile sau în alte note raţionamentele profesionale, altele decât cele care implică estimări, pe care le-a realizat conducerea în procesul de aplicare a politicilor contabile ale entităţii şi care au cel mai important efect asupra valorilor recunoscute în situaţiile financiare.

Natura şi amploarea riscurilor care rezultă din instrumente financiare (punctele 31-42)

B6            Prezentările de informaţii prevăzute la punctele 31-42 trebuie fie incluse în situaţiile financiare, fie încorporate prin trimiteri încrucişate de la situaţiile financiare la alte situaţii, cum ar fi comentarii ale conducerii sau un raport de risc, care se află la dispoziţia utilizatorilor situaţiilor financiare în aceleaşi condiţii ca şi situaţiile financiare şi în acelaşi timp. Fără informaţiile încorporate prin trimiteri încrucişate, situaţiile financiare sunt incomplete.

Prezentări de informaţii cantitative (punctul 34)

B7            Punctul 34 litera (a) prevede prezentarea unor informaţii cantitative rezumate cu privire la expunerea unei entităţi la riscuri, pe baza informaţiilor furnizate la nivel intern personalului-cheie din conducerea entităţii. Atunci când o entitate utilizează mai multe metode de gestionare a expunerii la risc, entitatea trebuie să prezinte informaţiile folosind metoda sau metodele care oferă cele mai relevante şi mai fiabile informaţii. IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori tratează noţiunile de relevanţă şi de fiabilitate.

B8            Punctul 34 litera (c) prevede prezentarea informaţiilor cu privire la concentrările de risc. Concentrările de risc provin din instrumente financiare care au caracteristici similare şi care sunt afectate în mod similar de modificările condiţiilor economice sau ale altor condiţii. Identificarea concentrărilor de risc necesită aplicarea raţionamentului profesional, ţinându-se seama de circumstanţele entităţii. Prezentările privind concentrările de risc trebuie să includă:

(a)            o descriere a modului în care conducerea determină concentrările;

(b)            o descriere a caracteristicilor comune care identifică fiecare concentrare (de exemplu partener, zonă geografică, monedă sau piaţă);  şi

(c)             valoarea expunerii la risc asociată tuturor instrumentele financiare care au în comun respectiva caracteristică.

Expunerea maximă la riscul de credit [punctul 36 litera (a)]

B9            Punctul 36 litera (a) prevede prezentarea valorii care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a entităţii la riscul de credit. Pentru un activ financiar, aceasta este în general valoarea contabilă brută minus:

(a)            orice valori compensate în conformitate cu IAS 32; şi

(b)            orice pierderi din depreciere recunoscute în conformitate cu IAS 39.

B10          Activităţile care generează riscul de credit şi expunerea maximă asociată riscului de credit includ următoarele, dar fără a se limita la acestea:

(a)            acordarea de împrumuturi şi creanţe clienţilor şi plasarea depozitelor la alte entităţi. În aceste cazuri, expunerea maximă la riscul de credit este valoarea contabilă a activelor financiare aferente.

(b)            încheierea contractelor cu instrumente derivate, de exemplu contractele pe cursul de schimb valutar, swap-uri pe rata dobânzii şi instrumente derivate de credit. Când activul rezultat este evaluat la valoarea justă, expunerea maximă la riscul de credit la finalul perioadei de raportare este egală cu valoarea contabilă.

(c)             acordarea garanţiilor financiare. În acest caz, expunerea maximă la riscul de credit este valoarea maximă pe care entitatea s-ar putea să fie nevoită să o plătească dacă este executată garanţia, valoare care ar putea fi semnificativ mai mare decât valoarea recunoscută ca datorie.

(d)            încheierea unui angajament de creditare care este irevocabil pe durata de viaţă a facilităţii sau este revocabil numai ca urmare a unei modificări nefavorabile semnificative. Dacă emitentul nu poate deconta angajamentul de creditare net în numerar sau în alt instrument financiar, expunerea maximă la riscul de credit este egală cu întreaga valoare a angajamentului. Acest lucru se întâmplă pentru că nu se ştie sigur dacă valoarea oricărei părţi neutilizate ar putea fi utilizată în viitor. Aceasta poate fi semnificativ mai mare decât valoarea recunoscută drept datorie.

Analiza scadenţei contractuale [punctul 39 litera (a)]

B11          La întocmirea analizei scadenţei contractuale pentru datoriile financiare, aşa cum prevede punctul 39 litera (a), o entitate îşi utilizează raţionamentul profesional pentru a determina un număr corespunzător de intervale temporale. De exemplu, o entitate poate stabili că sunt corespunzătoare următoarele intervale de timp:

(a)            sub o lună;

(b)            între o lună şi trei luni;

(c)             între trei luni şi un an; şi

(d)            între un an şi cinci ani.

B12          Atunci când un partener poate alege momentul în care se plăteşte o sumă, datoria este inclusă pe baza primei date la care i se poate impune entităţii să plătească. De exemplu, datoriile financiare pe care o entitate ar putea să fie obligată să le ramburseze la cerere (de exemplu, depozite la vedere) sunt incluse în intervalul de timp cel mai apropiat.

B13          Atunci când o entitate s-a angajat să plătească anumite sume în tranşe, fiecare tranşă este alocată celei mai apropiate perioade în care ar putea să i se impună entităţii să plătească. De exemplu, un angajament de împrumut neutilizat este inclus în intervalul de timp care cuprinde şi prima dată la care acesta poate fi utilizat.

B14          Sumele prezentate în analiza scadenţei sunt fluxurile de trezorerie contractuale neactualizate, de exemplu:

(a)            obligaţii brute care decurg din contracte de leasing financiar (anterior deducerii cheltuielilor financiare);

(b)            preţuri specificate în contracte forward pentru cumpărarea activelor financiare în schimbul numerarului;

(c)             sume nete pentru contracte swap pe rata dobânzii cu rata variabilă de plată şi cu rata fixă de încasat pentru care se fac schimburi de fluxuri nete de trezorerie;

(d)            sume contractuale care urmează a fi schimbate într-un instrument financiar derivat (de exemplu un swap valutar) pentru care se fac schimburi de fluxuri brute de trezorerie; şi

(e)             angajamente privind împrumuturile brute.

Astfel de fluxuri de trezorerie neactualizate se deosebesc de suma inclusă în situaţia poziţiei financiare deoarece suma din situaţia poziţiei financiare se bazează pe fluxurile de trezorerie actualizate.

B15          Dacă este cazul, o entitate trebuie să prezinte analiza instrumentelor financiare derivate în mod separat de cea a instrumentelor financiare nederivate în analiza scadenţei contractuale a datoriilor financiare, analiză prevăzută la punctul 39 litera (a). De exemplu, ar fi corect să se facă o distincţie între fluxurile de trezorerie din instrumente financiare derivate şi cele din instrumente financiare nederivate, dacă fluxurile de trezorerie generate de instrumentele financiare derivate sunt decontate brut. Motivul este că ieşirea brută de numerar poate fi însoţită şi de o intrare aferentă.

B16          Atunci când suma care trebuie plătită nu este fixă, suma prezentată este calculată pe baza condiţiilor care existau la finalul perioadei de raportare. De exemplu, atunci când suma care trebuie plătită variază odată cu modificările unui indice, suma prezentată se poate baza pe nivelul indicelui de la finalul perioadei de raportare.

Riscul de piaţă – analiza sensibilităţii (punctele 40 şi 41)

B17          Punctul 40 litera (a) prevede efectuarea unei analize a sensibilităţii pentru fiecare tip de risc de piaţă la care este expusă entitatea. În conformitate cu punctul B3, o entitate decide cum să agrege informaţiile pentru a prezenta imaginea de ansamblu fără a combina informaţii care au caracteristici diferite privind expunerile la riscuri din medii economice care sunt foarte diferite. De exemplu:

(a)            o entitate care comercializează instrumente financiare ar putea prezenta această informaţie separat pentru instrumentele financiare deţinute în vederea tranzacţionării faţă de cele care nu sunt deţinute în vederea tranzacţionării.

(b)            o entitate nu va agrega expunerea sa la riscurile de piaţă din zone cu hiperinflaţie cu expunerea sa la aceleaşi riscuri de piaţă din zone cu inflaţie foarte mică.

Dacă o entitate este expusă doar la un singur tip de risc de piaţă într-un singur mediu economic, nu va prezenta informaţii dezagregate.

B18          Punctul 40 litera (a) prevede ca analiza sensibilităţii să prezinte efectul modificărilor rezonabil posibile ale variabilei relevante a riscului (de exemplu ratele principale ale dobânzii pe piaţă, cursurile de schimb valutar, preţurile capitalului sau preţurile mărfurilor) asupra profitului sau pierderii şi asupra capitalurilor proprii. În acest sens:

(a)            entităţile nu sunt obligate să determine care ar fi fost profitul sau pierderea dacă variabilele relevante ale riscului ar fi fost diferite. În schimb, entităţile prezintă efectul asupra profitului sau pierderii şi asupra capitalurilor proprii la finalul perioadei de raportare presupunând că a avut loc o modificare posibilă în mod rezonabil a variabilei relevante a riscului la finalul perioadei de raportare şi că aceasta ar fi fost aplicată la expunerile la risc care existau la acea dată. De exemplu, dacă o entitate are o datorie cu rată fluctuantă la sfârşitul anului, entitatea ar prezenta efectul asupra profitului sau pierderii (adică cheltuielile cu dobânda) pentru anul curent dacă ratele dobânzii au fluctuat cu valori posibile în mod rezonabil.

(b)            entităţile nu sunt obligate să prezinte efectul asupra profitului sau pierderii şi asupra capitalurilor proprii în cazul fiecărei modificări din cadrul unei game de modificări posibile în mod rezonabil ale variabilei relevante a riscului. Prezentarea efectelor modificărilor din extremele gamei de modificări rezonabil posibile ar fi suficientă.

B19          Când determină ce înseamnă o modificare posibilă în mod rezonabil a variabilei relevante a riscului, o entitate trebuie să ia în considerare:

(a)            mediile economice în care activează. O modificare posibilă în mod rezonabil nu ar trebui să includă scenarii puţin probabile sau „pesimiste” (worst-case scenario) ori teste de rezistenţă (stress test). Mai mult, dacă rata modificărilor variabilei de bază a riscului este stabilă, entitatea nu trebuie să schimbe modificarea  posibilă în mod rezonabil pe care a ales-o în ceea ce priveşte variabila riscului. De exemplu, să presupunem că ratele dobânzilor sunt de 5% şi că o entitate determină că o fluctuaţie a ratelor dobânzii de ±50 de puncte de bază este rezonabil posibilă. Entitatea ar prezenta efectul asupra profitului sau pierderii şi asupra capitalurilor proprii în cazul în care ratele dobânzii s-ar modifica în 4,5% sau în 5,5%. În următoarea perioadă, ratele dobânzii au crescut la 5,5%. Entitatea continuă să creadă că ratele dobânzii ar putea să fluctueze cu ±50 de puncte de bază (adică faptul că rata de modificare a ratei dobânzii este stabilă). Entitatea ar prezenta efectul asupra profitului sau pierderii şi asupra capitalurilor proprii în cazul în care ratele dobânzii s-ar modifica în 4,5% sau în 5,5%. Entităţii nu i se va impune să îşi revizuiască evaluarea privind faptul că este posibil în mod rezonabil ca ratele dobânzii să fluctueze cu ±50 de puncte de bază, cu excepţia cazului în care există dovezi că ratele dobânzii au devenit semnificativ mai volatile.

(b)            perioada de timp în care entitatea face evaluarea. Analiza sensibilităţii trebuie să indice efectele modificărilor care sunt considerate drept posibile în mod rezonabil în perioada care durează până în momentul în care entitatea va prezenta din nou aceste informaţii, perioadă care este de obicei următoarea perioadă anuală de raportare.

B20          Punctul 41 îi permite unei entităţi să utilizeze o analiză a sensibilităţii care reflectă interdependenţa dintre variabilele riscului, cum ar fi o metodologie legată de evaluarea în funcţie de risc, dacă utilizează această analiză pentru a-şi gestiona expunerea la riscurile financiare. Acest caz este valabil chiar şi dacă o astfel de metodologie evaluează doar potenţialul de pierdere şi nu evaluează potenţialul de câştig. O astfel de entitate ar putea să respecte punctul 41 litera (a) prin prezentarea tipului utilizat de model de evaluare în funcţie de risc (de exemplu, dacă modelul se bazează pe simulări Monte Carlo), a unei explicaţii privind modul în care funcţionează modelul şi a principalelor ipoteze (de exemplu, perioada de deţinere şi nivelul de încredere). Entităţile ar putea, de asemenea, prezenta perioada de observare istorică şi ponderările aplicate observaţiilor în cadrul acelei perioade, o explicaţie a modului în care sunt tratate opţiunile în cadrul calculelor şi ce volatilităţi şi corelări sunt folosite (sau, alternativ, simulări Monte Carlo de distribuire a probabilităţilor).

B21          O entitate trebuie să furnizeze analize de sensibilitate pentru întreaga sa activitate, dar poate oferi tipuri diferite de analize de sensibilitate pentru clase diferite de instrumente financiare.

Riscul ratei dobânzii

B22          Riscul ratei dobânzii apare la instrumentele financiare purtătoare de dobândă recunoscute în situaţia poziţiei financiare (de exemplu împrumuturi, creanţe şi instrumente de datorii emise) şi la anumite instrumente financiare care nu sunt recunoscute în situaţia poziţiei financiare (de exemplu anumite angajamente de creditare).

Riscul valutar

B23          Riscul valutar (sau riscul cursului de schimb valutar) apare la instrumentele financiare care sunt exprimate într-o monedă străină, adică într-o altă monedă decât moneda funcţională în care sunt evaluate. În sensul prezentului IFRS, riscul valutar nu decurge din instrumente financiare care sunt elemente nemonetare sau din instrumente financiare exprimate în moneda funcţională.

B24          Se prezintă câte o analiză a sensibilităţii pentru fiecare monedă în cazul căreia entitatea are o expunere semnificativă.

Alte riscuri de preţ

B25          Alte riscuri de preţ apar la instrumentele financiare din cauza modificărilor preţurilor mărfurilor sau ale preţurilor capitalurilor proprii, de exemplu. Pentru a respecta punctul 40, o entitate ar putea prezenta efectul scăderii unui anumit indice bursier, a unui anumit preţ la mărfuri sau a unei alte variabile de risc. De exemplu, dacă o entitate oferă garanţii pe valoarea reziduală, care reprezintă instrumente financiare, entitatea prezintă o creştere sau o scădere a valorii activelor la care se aplică garanţia.

B26          Două exemple de instrumente financiare care generează un risc de preţ al capitalurilor proprii sunt (a) cazul în care se deţin capitaluri proprii într-o altă entitate şi (b) cazul în care se fac investiţii într-un fond care, la rândul său, deţine investiţii în instrumente de capitaluri proprii. Alte cazuri includ contracte forward şi opţiuni de cumpărare sau de vânzare a unor cantităţi specificate dintr-un instrument de capitaluri proprii şi contracte swap care sunt indexate la preţurile capitalurilor proprii. Valorile juste ale unor astfel de instrumente financiare sunt afectate de modificările preţurilor pe piaţă ale instrumentelor de capitaluri proprii suport.

B27          În conformitate cu punctul 40 litera (a), sensibilitatea profitului sau pierderii (care apare, de exemplu, din instrumentele clasificate la valoarea justă prin profit sau pierdere şi din sumele care reprezintă deprecierea activelor financiare disponibile pentru vânzare) este prezentată separat faţă de sensibilitatea capitalurilor proprii (care apare, de exemplu, din instrumentele clasificate drept disponibile în vederea vânzării).

B28     Instrumentele financiare pe care o entitate le clasifică drept instrumente de capitaluri proprii nu sunt reevaluate. Nici profitul sau pierderea şi nici capitalurile proprii nu vor fi afectate de